[ X ]
Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu delegația Comisiei Afaceri Externe și Apărare a Senatului Italiei
16 Iunie

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu delegația Comisiei Afaceri Externe și Apărare a Senatului Republicii Italiene. Discuțiile s-au axat pe cooperarea dintre țara noastră și Italia în mai multe domenii-cheie, printre care cel economic sau cel al justiției.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a accentuat faptul că Italia este unul dintre cei mai apropiați parteneri în parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova. În context, autoritățile contează pe sprijinul partenerilor italieni în procesul atingerii obiectivului de inițiere a negocierilor cu Uniunea Europeană până la sfârșitul anului.

De asemenea, șeful legislativului s-a referit și la oportunitățile de intensificare a cooperării în domeniul economic. „Republica Moldova este interesată să preia din experiența tehnică și să coopereze cu Italia în domeniul consolidării sectorului de gaze naturale, dar și al dezvoltării energiei regenerabile”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Totodată, speakerul Igor Grosu a mulțumit oficialilor italieni pentru sprijinul acordat în gestionarea crizei refugiaților – suport financiar, ajutor umanitar, donarea de autospeciale și echipamente.

În cadrul întrevederii, oficialii au convenit asupra intensificării cooperării bilaterale, cu scopul de a oferi proiecte eficiente cetățenilor noștri din țară, dar și comunității moldovenilor din Italia. „Acordul dintre Republica Moldova și Italia în domeniul securității sociale, care a trecut de Senat, urmează a fi votat în scurt timp și în Camera Deputaților din Parlamentului Italiei. Este un proiect mult așteptat de către cetățenii noștri din Italia. Acordul va oferi posibilitatea moldovenilor angajați în câmpul muncii în Italia să beneficieze de pensie din acest stat”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În aceste zile, o delegație a Comisiei Afaceri Externe și Apărare a Senatului Republicii Italiene se află într-o vizită în Republica Moldova. Agenda acesteia a mai inclus întrevederi cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană și ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

15.06.2023  - Vizita la Parlamentul Republicii Moldova a delegației Comisiei Afaceri Externe și Apărare a Senatului Republicii Italiene
15.06.2023  - Vizita la Parlamentul Republicii Moldova a delegației Comisiei Afaceri Externe și Apărare a Senatului Republicii Italiene
Inapoi la arhiva noutaților