Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, țara noastră este vizitată, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie, de Președintele Uniunii Interparlamentare (UIP) – organizație globală a Parlamentelor naționale, care întrunește 179 de Parlamente și 13 membri asociați, informează CURENTUL.
Președinta UIP, Gabriela Cuevas Barron, vizitează țara noastră la invitația Speakerului Zinaida Greceanîi.
În cursul vizitei, Gabriela Cuevas Barron va avea, luni, 28 septembrie, o întrevedere cu Zinaida Greceanîi, în cadrul căreia va fi efectuat un schimb de opinii referitor la cooperarea dintre Legislativul Moldovei și UIP. De asemenea, vor fi abordate posibilitățile de consolidare a relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Mexic, Gabriela Cuevas Barron fiind membru al Camerei Deputaților a Congresului Uniunii al Statelor Unite Mexicane.
Gabriela Cuevas Barron se va întâlni și cu membrii delegației Parlamentului Republicii Moldova la Uniunea Interparlamentară.
În marja vizitei, în incinta Parlamentului va fi prezentată Cartea aniversară a Uniunii Interparlamentare ”Celebrarea a 130 de ani ai UIP”.
Precizăm că, UIP reprezintă cel mai mare for interparlamentar din lume, care promovează obiectivele Organizației Națiunilor Unite și activează în strânsă colaborare cu aceasta. Sediul UIP se afla la Geneva. Republica Moldova a devenit membru al Uniunii Interparlamentare în 1992.
Cristina Gurez