Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a decorat astăzi, 21 decembrie 2016, în cadrul unei ceremonii oficiale, pe ES Daniel Ioniță, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, și pe Valentin Popa, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, România, informează CURENTUL.
Lui Daniel Ioniță i s-a conferit „Ordinul de Onoare” în semn de înaltă apreciere a meritelor în consolidarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre România și Republica Moldova.
De asemenea, rectorul Valentin Popa a primit „Ordinul de Onoare” pentru merite în dezvoltarea și consolidarea colaborării dintre România și Republica Moldova în domeniul învățământului universitar, pentru contribuție substanțială la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare și activitate metodico-științifică prodigioasă.
Cristina Pendea