Președintele R. Moldova, Igor Dodon, spune că nu a intrat în campania electorală, dar observă cum a început campania împotriva persoanei lui, transmite CURENTUL.
În cadrul unui interviu pentru tribuna.md, Igor Dodon povestește că familia sa este des ținta acestor atacuri.
„Mai exact văd că a început campania unora împotriva mea, iar motivul nu este doar cel electoral. Unii se tem că în acest an vom reuși să facem lucruri bune pentru oameni, se tem să vadă, prin comparație, cât de rău au guvernat ei și cât de incapabili sunt, se tem, pentru că succesul socialiștilor îi poate ține în opoziție mulți ani.
Pe de altă parte, eu văd și partea plină a paharului în toate aceste campanii murdare împotriva mea. O să vă dau doar un exemplu recent, când toate rețelele sociale aveau campanii murdare finanțate de opoziție prin care se spunea că eu împreună cu familia chipurile suntem în vacanță în Turcia, apoi în Maldive, pe banii statului și alte astfel de aberații. Evident că toate acestea sunt minciuni, dar numărul mare de astfel de atacuri născocite, care-s minciuni ordinare, nu face altceva decât să-i demaște pe cei care le orchestrează și să le trădeze disperarea, iar cetățenii cu atât mai bine vor înțelege de ce nu trebuie să voteze niște mincinoși, care prin astfel de atacuri murdare vor să preia puterea in Moldova.
Anterior au fost și alte sute de atacuri la adresa famliei mele, cam de două luni avem zilnic astfel de atacuri, derulate inclusiv prin instituții mass-media finanțate generos din surse externe. Sigur că mi-e neplăcut să văd zi de zi minciuni despre mine și familia mea, dar până la urmă caracterul mincinos al acestor atacuri iese la suprafață, iar lumea se convinge o dată în plus de incapacitatea celor din opoziție de a face ceva util pentru cetățeni. Dacă oponenții sunt capabili să desfășoare o competiție politică doar prin astfel de campanii murdare, înseamnă că sunt slabi și neapărat vor pierde.
Eu nu mă voi lăsa atras în campania lor pre-electorală murdară, ci mă voi concentra pe acțiuni care să schimbe lucrurile în bine în viața moldovenilor, iar atacurile oponenților mă mobilizează suplimentar și mă fac mai hotărât”, a spus Igor Dodon.
Cristina Parfeni