Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, vine cu o solicitare către Guvern – de a crea o comisie specială, „care să analizeze rapid” consecințele ploilor abundente din nordul țării, informează CURENTUL.
„Natura s-a dezlănțuit în nordul țării. A fost distrusă producția agricolă de pe mii de hectare, iar de pe sute de case au fost smulse acoperișurile. Cel mai mult au avut de suferit raioanele Bălţi, Briceni, Edineţ, Ocniţa, Râşcani, Sângerei, Glodeni şi Donduşeni. În aceste clipe de deznădejde, este important ca oamenii să simtă că nu sunt lăsați în voia sorții”, a scris Dodon, pe Facebook.
Totodată, el s-a adresat Guvernului Republicii Moldova. „Colegii noștri din teritoriu, împreună cu un grup de deputați, ajută autoritățile locale să calculeze operativ prejudiciile, însă fără sprijinul autorităților centrale – al Guvernului, după caz, al Parlamentului, problema nu va fi soluționată. Mă adresez Guvernului cu propunerea de a crea o comisie specială, care să analizeze rapid consecințele intemperiei și să identifice ajutoarele de care trebuie să beneficieze sinistrații”, a conchis șeful statului.
Mihaela Conovali