Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, constată, într-o postare pe o rețea de socializare, că Vlad Plahotniuc și PD insistă pe votul uninominal, informează CURENTUL.
Igor Dodon a declarat că, se pare că, înțelegerile cu privire la votare și punerea în aplicare a noilor prevederi propuse de majoritatea parlamentară sânt deja făcute integral.
„Înțeleg că aceste aranjamente sânt făcute nu doar la Chișinău. Vreau să reconfirm poziția mea și a președinției. În calitate de președinte al Republicii Moldova categoric nu voi accepta votul uninominal, voi bloca prin toate instrumentele de care dispun votarea și eventuala intrare în vigoare a proiectului de modificare a legislației electorale a democraților. În cazul în care se vor găsi ași în mâneca majorității parlamentare, voi cere boicotul alegerilor parlamentare din partea tuturor partidelor politice din Republica Moldova. Totodată, consider că dacă acest lucru se va întâmpla, așa cum și-a planificat PD și Plahotniuc în timpul cel mai apropiat, toată lumea ar trebui să se organizeze pentru a riposta inițiativei, să protesteze până la capitularea definitivă a guvernării și anunțării alegerilor parlamentare anticipate”, a punctat șeful statului.
Totodată, șeful statului a informat că deja mâine consilierul său pe probleme juridice va pleca la Comisia de la Veneția, pentru a transmite proiectul privind sistemul mixt, iar în următoarele zile consilierul pe probleme de politică externă va transmite documentul către o bună parte a cancelariilor diferitor organizații și state.
„Totodată, astăzi și în zilele următoare voi avea întrevederi cu reprezentanții corpului diplomatic acreditat la Chișinău la acest subiect. În condițiile create, ținând cont de graba cu care se desfășoară toate evenimentele, cer sprijinul cetățenilor, a societății, a partenerilor străini pentru a face presiuni de renunțare la ideea votului uninominal. În caz că se va întâmpla altfel, așa cum am menționat, ne vom rezerva toate drepturile constituționale pentru a opri acest proces”, a mai spus Dodon.
Andriana Cheptine