[ X ]
Președintele RM și Secretarul General al NATO, la discuții. Vezi ce declarații au făcut oficialii!
5 Septembrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg și, ulterior, oficialii au susținut o conferință de presă la sediul NATO din Bruxelles, informează CURENTUL.

„Republica Moldova este aproape de NATO. Lucrăm împreună de 25 de ani pentru beneficiul bilateral. Permiteți-mi să vă mulțumesc pentru faptul că Republica Moldova, grație militarilor săi care merg în misiuni, participă la menținerea păcii. NATO susține și respectă în totalitate neutralitatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova – așa cum prevede Constituția. Știm că RM a decis să nu adere la NATO și respectăm această decizie. Dar neutralitatea nu înseamnă izolare. NATO colaborează pe deplin cu țările care și-au exprimat neutralitatea”, a declarat Stolttenberg, referindu-se și la domeniile în care NATO susține RM, printre care domeniul educației și expertiză în privința atacurilor cibernetice.

De asemenea, Secretarul General al NATO a spus că Oficiul NATO de la Chișinău a contribuit la intensificarea colaborării dintre cele două părți.

„NATO dorește să vadă prosperitate și stabilitate în Republica Moldova și este important să fie continuate reformele, în special cele ce țin de lupta cu corupția și din domeniul justiției”, a subliniat oficialul.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a mulțumit pentru poziția clară exprimată în privința deciziei și respectarea neutralității Republicii Moldova.

„Republica Moldova este o țară neutră și nu dorește să se alinieze nici unui bloc militar, inclusive NATO. Este foarte important și e un principiu al nostru pentru a întări neutralitatea statului. Este important să colaborăm cu partenerii din Est și din Vest. Aș vrea să repet că majoritatea parlamentară și noul Guvern din Chișinău vor îndeplini toate angajamentele pe care le are față de partenerii externi și dorim să promovăm o politică externă echilibrată, să promovăm interesele țării noastre cu toți partenerii noștri. După cum ați spus, neutralitatea nu înseamnă izolare, de aceea noi ne dorim colaborare cu toți partenerii externi”, a spus șeful statului, exprimându-și dorința că relațiile RM-NATO vor continua să fie în beneficiul cetățenilor și a ambelor părți.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților