Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, dar și fracțiunea parlamentară a socialiștilor va susține schimbarea sistemului electoral, doar dacă în proiectul de lege vor rămâne patru puncte importante. Despre aceasta a anunțat șeful statului, în cadrul unei emisiuni televizate, unde a răspuns în direct la întrebările cetățenilor, informează CURENTUL.
Igor Dodon a declarat că, dacă aceste puncte vor rămâne în proiect, atunci vor vota pentru acesta în lectura a doua.
„Unu – suntem categoric împotriva reducerii pragului electoral pentru partide – ar trebui să rămână 6%. Doi – trebuie să se desfășoare doar un singur tur la alegeri – va fi ales deputatul care va acumula cele mai multe voturi decât alți candidați. Trei – numaidecât trebuie să fie delimitate locurile de deputat pentru reprezentanții Transnistriei – acestea trebuie să fie nu locuri libere destinate transnistrenilor, dar locuri reale pentru reprezentanții regiunii. Patru – trebuie să fie deschise secții de votare suplimentare pentru Diaspora, mai ales în Federația Rusă, pentru ca migranții noștri să poată mai activ participa în procesul electoral. Dacă deputații din Parlament nu vor fi de acord cu cel puțin unul din ele, noi nu vom vota proiectul”, a precizat șeful statului.
Cristina Pendea