Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a susținut un briefing de presă la Președinție, după întrevederea cu conducătorul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, informează CURENTUL.
Igor Dodon a declarat că scopul vizitei a fost stabilirea contactelor cu noua conducere din Transnistria și stabilirea unui mecanism de conlucrare pentru rezolvarea problemelor, cu care se confruntă cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.
„Am convenit, ca doi conducători, că trebuie să întreprindem acțiuni pentru a rezolva problemele oamenilor simpli. Krasnoselski a specificat subiectele care îi interesează pe ei: diplomele, numerele de înmatriculare a automobilelor, telefonia. Noi am specificat problemele care ne interesează: terenurile agricole după traseul Dubăsari, școlile, admiterea în partea stîngă a unor funcționari. Am convenit să mergem pe abordări în pachet”, a precizat el.
Totodată, Dodon a menționat că, în următoarele săptămîni, vor avea loc întrevederi la nivel de experți. „Vom propune și celor din Guvern să contacteze cu partea stîngă, ca să avem o abordare în pachet, susținută și de formatul 5+2, ca să putem să implementăm pași concreți. Am ferma convingere că locuitorii de pe ambele maluri vor simți schimbări benefice, pe care le-au așteptat de mult”, a conchis Președintele.
Andriana Cheptine