Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, a prezidat o ședință de lucru cu privire la modul în care decurg acțiunile de organizare a Congresului Mondial al Familiei, care va avea loc la Chișinău în perioada 13-16 septembrie, sub egida sa, informează CURENTUL.
Potrivit responsabililor, până la acest moment a fost lansată campania promoțională, inclusiv pagina web oficială a Congresului – www.worldcongress.md, ce funcţionează în regim non-stop, informând participanţii interesaţi despre evenimentul ce urmează să aibă loc.
Potrivit șefului statului, la momentul actual și-au confirmat prezența la eveniment reprezentanți din 42 de state, inclusiv din Franţa, Italia, Marea Britanie, Canada, SUA, Rusia, Elveţia, Namibia, Nigeria, Kenia, Belarus, Spania, Ţările de Jos, Portugalia, Georgia, Slovacia, Filipine, Costa Rica, Uzbekistan, Gambia, România, Ghana, Ecuador, Tanzania și din alte state. Totodată, şi-au declarat dorinţa de a ţine un discurs în cadrul Congresului Mondial al Familiei cunoscuți experți internaționali din Franţa, Italia, Canada, SUA, Rusia, Marea Britanie şi alte 30 de ţări.
„Putem declara cu toată certitudinea că ediţia din 2018 a Congresului Mondial al Familiei va fi cel mai important eveniment din Republica Moldova, din ultimii ani. Anume acest Congres, organizat pe diferite continente deja pentru a 12-a oară, se desfăşoară sub drapelul unităţii sociale, culturale şi spirituale, promovând tradiţiile familiale, cultivând respectul şi dragostea faţă de familia tradițională”, a declarat Președintele.
Amintim că, la eveniment este preconizată participarea a circa 2000 de persoane, printre care experți cu renume, personalități politice, formatori de opinie din peste 50 de state, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, și un înalt reprezentant al Vaticanului.
Cristina Pendea