„La invitația guvernului nipon, am venit într-o vizită în Japonia, pentru a participa la ceremonia de încoronare a împăratului Naruhito. Fostul împărat Akihito a abdicat în primăvara acestui an, după 30 de ani de guvernare”. Despre aceasta anunță Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, într-o postare pe o rețea de socializare, informează CURENTUL.
La festivitate vor participa peste 150 de șefi de stat și guvern și șeful statului preconizează să aibă întrevederi bilaterale cu lideri din străinătate.
„Japonia este unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova și cel de-al treilea donator, după SUA și UE. Din momentul stabilirii relațiilor diplomatice, în luna martie 1992, Țara Soarelui Răsare ne-a acordat asistență financiară în valoare totală de peste 150 de milioane de dolari, preponderent în agricultură, dezvoltare regională și ecologie”, a subliniat Dodon.
Cristina Gurez