Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, va efectua, la invitația Președintelui Maia Sandu, o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 29-30 septembrie curent, informează CURENTUL.
Pe 29 septembrie, Președintele Frank-Walter Steinmeier va fi întâmpinat cu onoruri militare la Președinția Republicii Moldova, după care vor avea loc o serie de întrevederi cu Președintele Maia Sandu și cu membrii delegațiilor. Ulterior, Președintele Steinmeier se va întâlni cu Prim-ministrul Natalia Gavrilița și cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În aceeași zi, Steinmeier va inaugura, împreună cu Sandu, Forumul de afaceri moldo-german.
În cadrul vizitei, Președintele Federal va vizita, de asemenea, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Republicii Moldova și Colegiul de Inginerie din Strășeni. La fel, el va avea o discuție cu un grup de primari din satele și orașele unde au fost implementate proiecte sprijinite de Guvernul German. Pe finalul vizitei, cei doi președinți vor sădi câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău.
Cristina Gurez