[ X ]
Președintele raionului Orhei demonstrează că școlile nu și-au primit integral banii pentru plata facturilor, după cum afirmă Budianschi
13 Iulie

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a transmis o scrisoare în care arată, prin cifre, că aproximativ 30 la sută din cheltuielile suportate de instituțiile de învățământ în sezonul rece au rămas neacoperite de stat, iar banii necesari pentru compensarea diferențelor de tarif au fost luați din bugetele pentru dezvoltare ale școlilor, care și fără asta sunt foarte mici. Într-un briefing de presă, șeful administrației raionale din Orhei a venit cu o replică în adresa ministrului Budianschi și spune că acesta manipulează deliberat opinia publică.   

„Am urmărit cu atenție raportul ministrului Finanțelor, prezentat în Parlament, și am să încerc eu să-i fac ordine în gândurile domniei sale și să-l descurajăm să mintă cu nerușinare. Domnule ministru, ați manipulat opinia publică atunci când ați declarat că Ministerul Finanțelor a acoperit în proporție de 100% facturile pe care le-au suportat instituțiile de învățământ, începând cu luna noiembrie a anului trecut ”, a spus Dinu Țurcanu.

Potrivit lui, atunci când a fost votat Bugetul de stat pentru 2022, guvernarea PAS nu a ținut cont de scumpirea esențială a agentului termic, deși majorările s-au produs deja, iar formula de calcul per elev a rămas aceiași ca și în anul bugetar precedent. Ulterior, la rectificarea bugetului sumele luate de la dezvoltare și direcționate către plata facturilor nu au fost luate în calcul de Guvern.

„Anul trecut, pe raza întregului raion, facturile la energia termică au însumat în jur de 6 milioane de lei. Estimarea pentru acest an, după ce prețurile au crescut de trei ori, această sumă este de 18 milioane de lei. 6 milioane le-am avut bugetate, 6 milioane ne-a acordat ministerul, după rectificarea bugetului, în luna mai, iar 4 milioane 195 de mii de lei au fost bani optimizați de la anumite capitole de cheltuieli din bugetele instituțiilor de învățământ, încă în luna noiembrie anul trecut, când a fost adoptat bugetul raional. Vin cu solicitarea de a suplimenta, măcar acum, această sumă 4 milioane 195 de mii de lei”, a declarat președintele raionului Orhei.

Dinu Țurcanu a venit cu o replică și la afirmația ministrului care a ironizat pe seama grevei japoneze de la Orhei.

„Referitor la greva japoneză. Iarăși ați recurs la minciună și manipulare în plenul Parlamentului. Am anunțat grevă japoneză atunci când noi am înțeles că dumneavoastră, domnule Budianschi, ne-ați tras pe sfoară și ne-ați luat banii, ați umblat la banii copiilor din școli. Există școli care nu mai au bani nici pentru cretă. Greva japoneză a avut scopul tocmai de a atrage atenția la acele 4 milioane 195 de mii de lei, care nici astăzi nu se regăsesc pe conturile instituțiilor de învățământ”, a mai spus președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.

 

Inapoi la arhiva noutaților