Președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula, s-a întâlnit astăzi, la Bucuresti, cu șeful Cancelariei Prim-ministrului României, Mihai Alexandru Ghigiu.
În cadrul întrevederii, s-a discutat despre situația politică și social-economică din Republica Moldova și parcursul european al țării noastre. În context, a fost menționată importanța promovării reformelor, fiind evidențiat rolul crucial al expertizei oferite de România în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Liderul social-democrat a solicitat expertiza și asistența României pentru a facilita implementarea standardelor europene și a accelera parcursul european al țării noastre.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate și problemele cu care se confruntă agricultorii din Republica Moldova, în contextul provocărilor generate de criza regională. Au fost exprimate așteptări de sprijin din partea României, în special prin livrarea de motorină pentru demararea lucrărilor agricole de primăvară.
Președintele PSDE a subliniat, de asemenea, importanța fluidizării traficului la frontiera moldo-română, în special la punctul de trecere Leușeni-Albița. În acest sens a fost solicitat suportul părții române în vederea identificării soluției optime pentru a reduce timpul de așteptare în vamă.
La final, Ion Sula a ținut să exprime gratitudine poporului român pentru generozitatea și sprijinul financiar oferit cetățenilor din localitățile din Republica Moldova în cadrul proiectului Satului European.