[ X ]
Președintele Parlamentului, în raionul Sîngerei: Prioritatea zero este reforma justiției
30 Martie

Igor Grosu, Președintele Parlamentului, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a mers ieri la nordul Republicii Moldova, informează CURENTUL.

„În raionul Sîngerei am stat de vorbă cu oamenii din satele Pepeni și Coșcodeni, dar și din localitățile din vecinătate. În aceste vremuri tulburi, este important ca cetățenii să știe că Parlamentul, Guvernul și Președinția îi sprijină și vine în ajutorul lor cu măsuri concrete.

Vedem cu toții ce se întâmplă cu prețurile, vedem cum ele sunt grav influențate de contextul geopolitic în care trăim. La subiect, am vorbit despre măsurile pe care le-am luat până acum pentru a ajuta cetățenii Republicii Moldova să facă față acestor schimbări. De asemenea, le-am transmis că Guvernul va veni cu măsuri concrete pentru a ajuta agricultorii și agenții economici care au nevoie de suport. Sunt pași mici, dar care sperăm că vor atenua crizele cu care ne confruntăm”, a declarat oficialul.

Igor Grosu a mai spus că, „aceste probleme nu trebuie să ne oprească din reformele pe care le-am promis cetățenilor și pe care le vom duce la capăt, indiferent ce se va întâmpla”. „Prioritatea zero este reforma justiției, evaluarea judecătorilor și curățarea instituțiilor statului de corupți. Doar așa putem avea un viitor sigur și prosper” – a subliniat politicianul.

Președintele Parlamentului a spus că s-a bucurat să audă că primăriile și cetățenii noștri sunt interesați de programul „Satul European”.

„Alături de oamenii Moldovei, vom construi comunități puternice și prospere, unde oamenii au oportunități de angajare, acces la apă, canalizare, servicii de sănătate și educație”, a conchis Grosu.

Cristina Gurez

277570078_369151865223720_3077144632884277058_n 277578854_369151871890386_3803768120777159867_n gr grosu

Inapoi la arhiva noutaților