[ X ]
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu miniștrii de externe din cadrul formatului NB8
28 Aprilie

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu miniștrii de externe din cadrul formatului Nord-Baltic 8 (NB8).

Șeful legislativului a mulțumit delegației pentru susținerea pe care o oferă țării noastre în procesul de integrare europeană. De asemenea, Președintele Parlamentului a vorbit despre angajamentele asumate de guvernare, printre care figurează reforma justiției, armonizarea legislației, precum și îmbunătățirea instituțiilor statului.

„Ne așteaptă o muncă grea, dar nu suntem primii care trecem prin acest proces, iar țările din formatul NB8 sunt un exemplu pentru noi. Această vizită, care vine la un an după ce președinții parlamentelor acestor țări au fost la Chișinău, este încă o dovadă că Republica Moldova are prieteni de nădejde în procesul nostru de integrare europeană”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

”Nord-Baltic 8” (NB8) este un format regional de cooperare, care întrunește opt state: Lituania, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Norvegia și Suedia. În arealul competențelor forului intră problemele regionale și internaționale de actualitate.

Inapoi la arhiva noutaților