Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, efectuează o vizită oficială în Regatul Danemarcei, în perioada 5-8 septembrie 2022, informează CURENTUL.
La Copenhaga, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va avea o întrevedere cu Speakerul Parlamentului Danemarcei, Henrik Dam Kristensen. Agenda vizitei mai include întâlniri cu vicepreședinții Parlamentului danez și cu membrii comisiilor parlamentare. Șeful legislativului va mai discuta cu reprezentanții Confederației Industriei Daneze, precum și ai sectorului energetic.
Președintele Parlamentului va fi primit de Majestatea Sa Regina Margareta a II-a a Danemarcei. Întrevederea va avea loc la reședința oficială a familiei regale daneze, Palatul Fredensborg.
Vizita la Copenhaga mai prevede și o întâlnire a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu diaspora din Regatul Danemarcei.
Șeful legislativului va fi însoțit în cadrul vizitei oficiale din Regatului Danemarcei de deputatul Radu Marian, vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, și consiliera Președintelui Parlamentului pentru politică externă, Elena Lungu.