[ X ]
[ X ]
[ X ]
Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu directorul general ANRE. Detalii!
3 Februarie

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică Veaceslav Untilă, în cadrul seriei de întâlniri cu reprezentanții organelor centrale de specialitate ale administrației publice și cele care raportează în fața Parlamentului, imformează CURENTUL. 

Potrivit unui comunicat presă, Președintele Parlamentului a subliniat necesitatea unor mecanisme funcționale de reglementare în domeniul energetic.

„Zinaida Greceanîi a exprimat deschidere pentru cooperare în modificarea și îmbunătățirea normelor legislative. Totodată, Președintele Parlamentului a subliniat respectul pentru independența ANRE. În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce țin de implementarea proiectelor energetice, care vor contribui la dezvoltarea sectorului energetic al Republicii Moldova. Veaceslav Untila a prezentat o analiză care probează necesitatea plafonării tarifelor la produsele petroliere, rugând susținerea inițiativei Guvernului. Părțile au discutat despre necesitatea modificării normelor pe piața energetică, despre energia regenerabilă și situația de pe piața produselor petroliere”, se spune comunicat de presă.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților