[ X ]
Președintele, la întrevederea cu Șeful misiunii FMI: Noua guvernare va depune toate eforturile în vederea realizării cu succes a programului actual
26 Noiembrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru Moldova, Ruben Atoyan, informează CURENTUL.

După cum susține Dodon, pe o rețea socială, în cursul dialogului, a făcut un schimb de opinii pe marginea situației politice din țară. „Am dat asigurări că noua guvernare va respecta cu strictețe toate angajamentele pe care și le-a asumat în raport cu partenerii externi și va depune toate eforturile în vederea realizării cu succes a programului actual cu FMI, care se finalizează în luna martie 2020. Totodată, am menționat că la baza acțiunilor întreprinse de noua guvernare vor sta interesele naționale ale Republicii Moldova, protejarea agenților economici autohtoni și susținerea socială a păturilor social-vulnerabile”, scrie Dodon.

În același timp, el susține că a relatat despre inițiativele sociale lansate recent – „menite să îmbunătățească viața cetățenilor noștri, dar și despre intențiile de a implementa mai multe proiecte de infrastructură mari care ar impulsiona dezvoltarea economică a țării noastre. Am menționat că mizăm pe sprijinul FMI în realizarea acestor obiective”.

„Reprezentantul FMI a salutat faptul că guvernul vrea să investească în infrastructură și a susținut lansarea proiectelor de asistență socială a populației. Ruben Atoyan a specificat că implementarea consecventă de către Republica Moldova a reformelor inițiate și realizarea memorandumului cu FMI, va constitui cel mai bun semnal pentru partenerii externi”, se arată într-un mesaj al șefului statului.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților