Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, după consultările cu fracțiunile parlamentare cu privire la depășirea crizei politice, a declarat că așteaptă poziția oficială a socialiștilor cu privire la propunerea ACUM. În același timp, Dodon susține că „timp mai avem, sunt 3 luni de zile pentru înaintarea unui candidat la funcția de Prim-ministru”, informează CURENTUL.
„Socialiștii s-au arătat deschiși pentru a forma o coaliție, au spus că sunt gata să discute în cazul în care va fi înaintat un alt candidat la funcția de Prim-ministru și revederea structurii guvernului. Blocul ACUM mi-a spus că ei categoric nu acceptă această formulă. Ei insistă pe același Prim-ministru, aceiași miniștri și au spus că ar fi de dorit să plece și Președintele din funcție. Cu deputații Partidului Democrat a fost o discuție detaliată. Au spus ferm că nu vor să facă majoritate parlamentară cu nimeni. Ce ține de susținerea unui Guvern, au spus că depinde ce fel de Guvern va fi. Deputații Partidului Șor au spus că rămân în opoziție, ei tot vor alegeri anticipate”, a declarat Dodon cu privire la discuțiile de astăzi cu partidele parlamentare.
„Ca și concluzie, la această etapă nu văd șanse pentru crearea unei majorități parlamentare. Pozițiile sunt diametral opuse. Eu consider că, noi nu avem nevoie de alegeri parlamentare anticipate”, a mai adăugat el.
În același timp, Dodon a adăugat: „Vreau să văd poziția socialiștilor cu privire la propunerea Blocului ACUM. După aceasta, evident, voi veni cu o poziție din partea Președintelui. Timp mai avem, sunt 3 luni de zile începând cu ziua de ieri, până pe data de 12 februarie. În aceste 3 luni de zile, eu trebuie să vin cu inițiativa, cel puțin de două ori – în decurs de 45 de zile, de înaintare a unui candidat la funcția de prim-ministru. După care, vedem, va obține candidatul votul politic sau nu. Dacă nu obține – alegeri anticipate”.
Mihaela Conovali