[ X ]
Președintele, în dialog cu moldovenii din SUA: Am convenit că…
20 Aprilie
Președintele Maia Sandu a discutat, împreună cu Administratoarea USAID, Samantha Power, cu cetățeni moldoveni stabiliți cu traiul în Statele Unite ale Americii (SUA), transmite CURENTUL.

„Am vorbit despre situația din regiune și din țară, dar și despre admirabila mobilizare a concetățenilor noștri – din Moldova și de peste hotare – pentru a ajuta refugiații din Ucraina. Le-am mulțumit pentru strângerile de fonduri pe care le-au organizat pentru a-i sprijini pe cei fugiți de război. I-am asigurat că, în ciuda crizelor prin care trecem, guvernarea continuă eforturile de modernizare a țării”, a declarat șeful de stat.

De asemenea, Maia Sandu a apreciat interesul participanților pentru procesele care se întâmplă acasă în domenii importante, precum reforma justiției, asigurarea securității energetice, dezvoltarea presei libere.

„Am discutat și despre sprijinul pe care îl oferă SUA țării noastre. Am convenit că vom consolida, în continuare, relația cu concetățenii din afara țării, implicându-i în promovarea Republicii Moldova, în realizarea proiectelor investiționale și de dezvoltare. Ne dorim mult ca oamenii noștri să revină acasă, dar, între timp, instituțiile statului trebuie să dezvolte mecanisme concrete care să permită participarea mai largă a diasporei la procesele de

Inapoi la arhiva noutaților