Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ieri, în drum spre Glodeni și înapoi, a văzut „imagini devastatoare – zeci de miriști, pajiști și păduri în flăcări”, informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că, doar într-o singură zi, în toată țara avem în jur de 500 de incendii de vegetație. Într-un sat a ars cimitirul. În alt sat, din cauza incendiului pe care l-a provocat, a murit o bătrână.
„Moldova se sufocă în fum, iar această practică de-a dreptul criminală poluează mediul, produce pagube materiale și face victime.
Toate aceste incendii, care distrug sute de hectare de terenuri și de pădure, și care amenință mai multe localități, au fost provocate de oameni. Solicit Parlamentului să introducă în regim de urgență sancțiuni mult mai dure pentru acest gen de infracțiuni și privarea de ajutor de stat a agenților economici care se fac vinovați de provocarea incendiilor de vegetație”, a subliniat oficialul.
Cristina Gurez