[ X ]
Președintele Federației Internaționale de Șah, în vizită la Chișinău. Iată ce cadouri a adus!
28 Ianuarie

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere oficială cu Președintele Federației Internaționale de Șah, Kirsan Iliumjinov, care se află la Chișinău la invitația Președintelui, și va participa la ceremonia oficială de deschidere a Campionatului R. Moldova la Șah și la deschiderea oficială a Campionatului Găgăuziei la șah, transmite CURENTUL.

Igor Dodon a spus că Kirsan Iliumjinov nu o dată a ajutat R. Moldova la deschiderea claselor de șah și a venit cu un cadou pentru iubitorii de șah din țară.

„Nu este prima vizită oficială a Președintelui Federației Internaționale de Șah în Molodva. Dumnealui a ajutat material să fie deschise clase de șah în toată țara. Cu ajutorul dumnealui, am putut organiza deschiderea secțiilor teritoriale în 25 de raioane din țară. Voi opta ca șahul să fie predat în școli. În multe țări se practică acest lucru și rezultatele la învățătură sunt mai bune. Domnul Kirsan a venit cu mai multe cadouri – a adus 1 500 de complete de șah, care vor fi donate școlilor. Am luat decizia ca 200 să fie donate Găgăuziei și alte 700-800 le vom dona școlilor de pe malul stâng al Nistrului”, a spus Președintele Dodon.

Kirsan Iliumjinov a precizat că Federația a oferit 2 locuri premiante pentru 2 șahmatiști din Moldova, care vor avea acces direct la Campionatul Mondial de Șah fără a trece proba Europeană.

„În componența Federației avem peste 188 de țări. Îmi face plăcere să știu că Președintele iubește atât de mult șahul și mai este și Președintele Federației Naționale de Șah. Am implementat în multe școli șahul ca obiect de curs. Reușitele au crescut considerabil. Avem și alt cadou pentru Dumneavoastră, ca Președinte al Federației Naționale de Șah – vă oferim 2 locuri premiante, veți alege dumneavoastră doi candidați și aceștia vor participa direct la Campionatul Mondial”, a spus Kirsan Iliumjinov.

Președintele Igor Dodon a precizat că va oferi aceste 2 locuri unui sportiv de pe malul stâng al Nistrului și unul de pe malul drept.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților