Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat astăzi, Decretul cu privire la numirea în funcția de consilier pentru relații interetnice a lui Serghei Mișin, doctor în drept, membru al Consiliului Societății Civile pe lîngă Președintele RM, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, anterior, a promis desemnarea unui consilier pe domeniul respectiv drept răspuns la numeroasele adresări ale organizațiilor etnoculturale din Moldova.
„O treime din populația Moldovei este constituită din reprezentanți ai altor grupuri etnice, decît moldoveni, iar una dintre principalele sarcini ale șefului statului este de a menține legătura permanentă a Administrației cu aceste organizații și asigurarea păcii și a bunei înțelegeri în societate. De asemenea, voi menționa că în istoria Republicii Moldova, nu a existat consilier prezidențial pentru relații interetnice. În același timp, în componența Consiliului Societății Civile pe lîngă Președinte funcționează, din anul 2017, comisia pentru relații interetnice, sub conducerea Elenei Beleacova, un specialist cunoscut cu experiență vastă în acest domeniu”, a mai scris Dodon.
Andriana Cheptine