[ X ]
Președintele Dodon nu-și cunoaște atribuțiile? Fost deputat: „Președintele țării n-are nici o treabă cu reparația drumurilor”
24 August

Fostul deputat liberal democrat Iurie Țap consideră că incompetența Președintelui țării, a Guvernului, scot la iveală interesele ascunse ale acestora, referindu-se la promisiunea Președintelui Dodon că până la sfârșitul anului drumurile din fiecare localitate din R. Moldova vor fi reparate, transmite CURENTUL.

„În primul rând, vom constata că președintele n-are nici o treabă la acest subiect, or, el nu are careva atribuții în acest sens. În altă ordine de idei, atestăm încălcarea gravă a Constituției, așa cum aceasta stipulează clar – „Articolul 112. Autorităţile săteşti şi orăşeneşti(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se exercită autonomia locală în sate şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi.(2) Consiliile locale şi primarii activează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din sate şi oraşe.

Or, drumurile locale, conform Legii 435/2006 privind descentralizarea administrativă, sunt de competența autorităților locale. Nici Guvernul, dar nici Președintele n-au nicio treabă cu această problemă/competență”, explică Iurie Țap.

Fostul deputat susține că actuala guvernare a preluat proiectul „Drumuri bune” de la Guvernul Filip și că acesta contravine Constituției.

„În loc să implementeze prevederile Acordului de Asociere UE-RM, Strategiei Naționale de Descentralizare, Strategiei privind reforma administrției publice pentru anii 2016-2020, care sunt obligatorii și prin care Parlamentul/Guvernul și-au asumat răspunderea să asigure creșterea veniturilor proprii ale APL, să facă așa, ca acestea să nu depindă de puterea politică (parlament, executiv), guvernul „tehnocrat”a preluat proiectul „Drumuri bune”’, promovat inițial de V.Plahotniuc (guvernul Filip), pentru a-și asigura victoria, dar care contravine Constituției și este unul coruptibil”, mai spune Iurie Țap.

În concluzie, Iurie Țap scrie, pe o rețea de socializare, că „(IN) competența președintelui, guvernului, scot la iveală interesele ascunse ale acestora, or, prin exemplu dat (Drumuri bune) guvernanții corup aleșii locali, alegătorii, insistând/demonstându-le cui i se datorează aceste realizări …Decadență totală”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților