[ X ]
Președintele Dodon: Noi nu examinăm posibilitatea de a stopa activitățile economice în RM în legătură cu situația COVID-19
28 Septembrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat că, conducerea țării este îngrijorată de creșterea numărului de cazuri de COVID-19, înregistrată săptămâna trecută, informează CURENTUL.

„Sistemul medical este pregătit de a face față acestei situații. Locuri în spitale sunt și situația este gestionată de sistemul medical. Tot ce este necesar, medicamente, teste, consumabile, RM este asigurată. Avem mai multe cazuri de COVID-19 înregistrate în Parlament, sunt mai mulți deputați, iar conducerea Parlamentului urmează să ia o decizie și în acest sens. Noi nu examinăm posibilitatea de a stopa activitățile economice în RM în legătură cu situația COVID-19. Trebuie să dăm posibilitate agenților economici să activeze și vom gestiona situația în continuare. Același lucru se referă și la sistemul educațional. Nu examinăm la etapa aceasta, în condițiile care le avem, posibilitatea de sistare a procesului educațional. Acele cazuri care sunt în diferite școli, grădinițe – se iau decizii pentru cazuri concrete”, a spus Dodon, în cadrul briefingului de presă, după ședința comună avută cu Premierul Ion Chicu și Speakerul Zinaida Greceanîi.

Potrivit lui, este important să obținem mai repede vaccinul pentru RM. „Autoritățile din RM s-au adresat oficial către Federația Rusă să primească acest vaccin, imediat ce va trece toate etapele necesare ca să fie avizat la nivel internațional”, a conchis Dodon.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților