Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu secretarul general al Adunării Interparlamentare a CSI, Iuri Osipov, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că întrevederea a avut loc în Palatul Tavriceski – sediul Adunării Interparlamentare a statelor-membre ale CSI.
„Am abordat aspecte ale cooperării în cadrul Comunităţii Statelor Independente. Am pledat pentru continuarea consolidării colaborării dintre state în cadrul acestei structuri. Am menţionat că, în ciuda tuturor obstacolelor, CSI rămâne a fi un mecanism viabil care oferă soluţii pentru mai multe probleme importante. De aceea, eu şi reprezentanţii partidului pro-prezidenţial PSRM am participat şi vom participa la toate evenimentele din cadrul Comunităţii Statelor Independente. Am informat despre obţinerea de către Moldova a statutului de observator în Uniunea Economică Eurasiatică. Am reiterat că suntem interesaţi de menţinerea unor relaţii de prietenie cu toţi partenerii noştri din Vest şi din Est”, a scris Dodon.
Andriana Cheptine