[ X ]
Președintele Dodon: „Eu am făcut deja prea multe, pentru asta unii nici mâna nu au dorit să dea. Mai departe vă clarificați voi”
2 Aprilie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, după întrevederea cu liderii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și ai Partidului Democrat din Moldova (PDM), susține că pe partea politică sunt multe divergențe între partide, iar pe cea socială – asemănări, informează CURENTUL.

„Astăzi am reușit să conferim continuitate discuțiilor politice. Este regretabil faptul că deputații – conducerea blocului ACUM a decis să nu participe la aceste discuții cu Președintele țării. Noi, toți avem emoții, poziții, supărări față de cineva. După ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, eu am putut nici să nu-i invit, dar eu i-am invitat pe toți”, a declarat Dodon.

El a mai precizat că „nu va accepta o majoritate parlamentară din transfugi”.

Totodată, Dodon s-a referit la discuțiile din cadrul întrevederii de astăzi. „Pentru mine, era interesant să ascult poziția partidelor, să văd dacă sunt careva poziții comune. Am văzut foarte multe divergențe astăzi între partide, dar am văzut și multe asemănări în domenii sociale. Din câte am înțeles, ei vor continua consultările pe interior în fiecare partid. După aceasta, își vor anunța poziția”, a adăugat Dodon.

În același timp, el a vorbit despre rolul instituției prezidențiale în acest sens. „Eu vreau să constat că, președintele și-a îndeplinit rolul în această situație. Mai departe, instituția prezidențială nu se implică în negocierile cu partidele politice. Eu cred că, noi ne-am îndeplinit sarcina care ne-am propus-o. Mai departe – vă clarificați voi. Ceea ce ține de – dacă va fi sau nu o coaliție, aceasta nu decide președintele”, a comunicat Dodon.

La final, șeful statului s-a referit la respingerea blocului ACUM de a participa la consultările comune de astăzi. „Ce a fost astăzi este o atitudine față de instituția prezidențială. Ar fi fost mai bine să fi fost și blocul ACUM aici, să vedem și poziția lor. Eu am făcut deja prea multe, pentru asta unii nici mâna nu au dorit să dea. Mai departe vă clarificați voi”, a conchis Dodon.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților