[ X ]
Președintele Dodon: „După discuțiile de azi, sunt mai optimist că mai repede am putea avea o majoritate”
26 Martie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a tras linie după discuțiile de astăzi cu liderii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Partidului Democrat din Moldova și cu cei ai Blocului politic ACUM Platforma DA și PAS, iar concluzia este că nici una dintre aceste trei forțe politice nu își dorește alegeri anticipate și sunt dispuse să guverneze țara. Totodată, el a lansat o invitație la o discuție comună, pentru toate cele trei forțe, la început de aprilie curent, informează CURENTUL.

Șeful statului, în cadrul unei conferințe de presă, a spus că avem deja o lună de blocaj politic.

„Mă bucur că toate cele trei forțe au acceptat să vină la discuții. În primul rând, toate trei forțe politice au spus că nu doresc anticipate, toți au spus că sunt gata de anticipate, dar am văzut disponibilitatea de a evita, dacă va fi posibil, anticipatele. Mi se pare că, cetățenii Republicii Moldova aceasta așteaptă. Am observat și am simțit dorința de a evita anticipatele și de a crea o guvernare. În aceea cum să se creeze majoritatea, sunt opinii diferite. Unii vor guvernare majoritară, unii – guvernare minoritară, fără a formaliza majoritate, dar, indiferent de forma de a forma guvernarea, important este că se vrea dialog. Este un pas foarte important, care nu a fost înainte, este un pas din partea tuturor. La ce formulă se va ajunge – majoritară sau minoritară, nu ține de președintele țării, ci de aceste partide”, a spus Președintele.

Igor Dodon a menționat că fiecare partid este gata să promoveze anumite legi și că mai puțin s-a discutat despre funcții, deoarece „funcțiile mai puțin contează”. „Reiterez că, nu voi accepta o majoritate parlamentară din transfugi”, a subliniat el.

Politicianul și-a exprimat speranța că, după aceste întâlniri, vor avea loc discuții bilaterale, între partide. „Dar eu voi continua să fiu mediator, să moderez aceste discuții. Astfel, invit conducerea acestor forțe, împreună, la 2 aprilie curent, la ora 14.00, la Reședința de Stat. Dacă încep discuțiile până atunci și se formalizează vreo majoritate – e bine, dacă nu – vedem aici. Ne așezăm la masa de negocieri”, a spus șeful statului.

De asemenea, Dodon a mulțumit conducerii partidelor că au venit la discuții și le-a urat succes în următorii pași.  „După discuțiile de azi, sunt mai optimist că mai repede am putea avea o majoritate. Și chiar îmi doresc și sper că la început de aprilie se va merge pe astfel de abordare”, a conchis oficialul.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților