[ X ]
Președintele Dodon a anunțat o veste bună la subiectul cetățenilor moldoveni în Federația Rusă
1 Martie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, în cadrul întrevederii cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, un subiect separat, dar destul de important a fost tema migranților și iată că deja sunt rezultate. Despre aceasta șeful statului a anunțat în cadrul unui briefing de presă, informează CURENTUL.

Igor Dodon a declarat că, ieri-seara, a primit confirmare că a fost luat decizia și a fost aprobat mecanismul pentru o amnistie migrațională pentru cetățenii RM, care se află în Federația Rusă și cei care se găsesc pe teritoriul RM.

„La moment în FR sunt peste 250 mii de cetățeni ai RM, care au încălcări ale legislației FR și sunt pasibili pentru a fi expulzați sau interzice intrarea în FR. Pentru acești cetățeni, care se află ilegal pe teritoriul RM, începînd cu ziua a de astăzi, intră în vigoare un mecanism prin care ei pot să se legalizeze, adresîndu-se în secțiile locale a Direcției Principale pentru problemele migraționale ale Ministerului Afacerilor Interne a FR. Indicații în toate regiunile au fost transmise, însă această regulă este în vigoare pentru următoarele 20 zile, pînă la 20 martie”, a explicat șeful statului.

Totodată, Igor Dodon a menționat că pentru cetățenii RM care se află în RM, dar au interdicție de a merge în FR a fost luată decizia ca 17500 de cetățeni cu încălcări, inclusiv administrative, în următoarele, zile vor putea să intre pe teritoriu FR.

„Astfel, de indicații au fost transmise de la MAI al FR către Serviciul de Grăniceri. Lista completă pentru acești 17 500 de amnistiați va fi publicată în următoarele zile, ca să se poate verifica dacă pot intra”, a anunțat Dodon.

Șeful statului a mulțumit președintelui FR, Vladimir Putin, pentru faptul că, destul de operativ, a fost găsită soluția pentru rezolvarea acestei probleme.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților