Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că memoria veteranilor de război, căzuți în luptele de pe Nistru, trebuie să fie mereu la un loc de cinste în istoria țării. Totodată, el scrie că există și forțe politice care au dorit să transforme data de 2 martie „într-o nouă zi de sânge, ură și dezbinare”, informează CURENTUL.
Prin urmare, Dodon susține că, unii participanți de la evenimentul de astăzi vor fi trași la răspundere. „În ceea ce privește protestul de astăzi, orice manifestare de acest gen trebuie să fie liberă și democratică, să se respecte legile statului și siguranța celorlalți cetățeni. Cu regret, ceea ce întreaga societate a văzut astăzi în PMAN nu a avut legătură cu valorile democratice și respectarea drepturilor tuturor cetățenilor. S-au spart geamuri, a fost blocată timp îndelungat circulația în oraș, protestatarii au împiedicat în mod ilegal deplasarea a zeci de mii de cetățeni ai capitalei, au avut de suferit bătrâni, copii, oameni cu dizabilități. Toate aceste lucruri urmează să fie calificate în mod ferm de instituțiile de drept și cei care au încălcat legea să fie trași la răspundere”, a spus șeful statului.
Totodată, Dodon a ținut să mai adauge: „Sunt multe semnale care indică foarte clar că în spatele manifestării violente de astăzi se află unele grupări politice. Există informații că protestatarii au fost aduși cu autobuze din raioane, iar liderii lor au fost sponsorizați, într-un stil atât de cunoscut din trecut, iar în mulțime au fost văzute fețe folosite în trecut de PD-ul lui Plahotniuc pentru a face acțiuni împotriva partidelor de opoziție, iată de ce sloganele folosite au avut o tentă preponderent politică sau geopolitică, fără legătură cu nevoile reale ale veteranilor”.
Pe de altă parte, protestatarii au negat declarația că în spatele lor s-ar afla reprezentanți politici.
Mihaela Conovali