[ X ]
Președintele CSM: „Din ianuarie 2017, în loc de 45 instanțe de judecată de prim nivel, vor funcționa 15 instanțe”
29 Noiembrie

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Victor Micu a făcut astăzi, în cadrul unui briefing de presă, mai multe precizări despre aplicarea Legii cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești, transmite CURENTUL.

Victor Micu a amintit că Legea cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești urmează să fie aplicată de la 1 ianuarie 2017, dar unele prevederi ale legii în cauză deja sunt aplicate de la 1 august 2016.

„Din ianuarie 2017, în loc de 45 instanțe de judecată de prim nivel, vor funcționa 15 instanțe. Ținând cont de legea care a fost adoptată, CSM a întreprins mai multe acțiuni în vederea implementării ei. Întreprinderea acestor acțiuni a fost începută din luna septembrie 2016, respectiv CSM a aprobat planul de acțiuni privind implementarea legii noi. Totodată, s-a aprobat structura instanțelor de judecată”, a explicat el.

Victor Micu a menționat că Legea se implementează, iar CSM mai are de făcut două acțiuni generale.

„Este vorba despre numirea judecătorilor de instrucție. Astfel, potrivit legii, în calitate de judecători de instrucție urmează să activeze alte persoane decât cele ce activează la moment. CSM a solicitat președinților să delege în calitate de judecători de instrucție persoane ce nu activează la moment în funcția dată. Așteptăm răspunsurile, după care CSM va numi judecătorii de instrucție. Un alt pas este cel cu privire la statele de personal, urmează să fie semnate statele definitivate. Ele practic sunt definitivate și date la Cancelaria de stat pentru a fi aprobate. Următoare chestiune va fi disponibilizarea persoanelor. Sarcina aceasta va reveni Președintelui, iar prevederile respective vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017”, a mai explicat Președintele CSM.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților