[ X ]
Președintele: Cel mai important element în relațiile economice moldo-ruse rămâne importul de gaze naturale
4 Aprilie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut o conferință de presă pe subiecte de actualitate. Astfel, în debutul evenimentului, Maia Sandu s-a referit la declararea zilei de astăzi, 4 aprilie, drept zi de doliu național în memoria tuturor victimelor războiului din Ucraina, informează CURENTUL.

„Am declarat această zi de doliu în memoria oamenilor nevinovați care au fost omorâți cu cruzime în localitățile și casele lor. Vreau ca – cetățenii Republicii Moldova să vadă aceste imagini groaznice, în special cei care nu condamnă acest război și chiar unii dintre cei care încearcă să găsească justificări pentru acțiunile date”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, Președintele a vorbit despre sancțiunile împotriva Federației Ruse susținute de Republica Moldova.

„Încă din prima zi, țara noastră a condamnat războiul și a îndemnat la pace. Ce ține de sancțiuni, în Republica Moldova, sistemul bancar respectă toate politicile și restricțiile impuse de sistemele de plăți internaționale, inclusiv interdicțiile aplicate de SWIFT, sistemele de carduri Visa și MasterCard”, a menționat șeful de stat.

Potrivit spuselor sale, alte aspecte economice în relațiile Republicii Moldova cu Federația Rusă, care ar putea să comporte costuri pentru Federația Rusă sunt exporturile.

„Acestea s-au micșorat și sunt practic inexistente din cauza războiului” – spune Maia Sandu.

Președintele a mai precizat că, cel mai important element în relațiile economice moldo-ruse rămâne importul de gaze naturale.

„La moment noi avem doar un singur furnizor de gaze. Guvernul caută alternative, deoarece și pentru noi nu este bine să fim dependenți 100% de un singur furnizor. Situația pe piață este foarte dificilă la moment. Din aceste motive nu putem renunța la achiziția de gaze din Federația Rusă, însă nu suntem unica țară în situația dată. Dacă analizăm după cifre, Republica Moldova plătește zilnic achită în jur de 3-4 milioane de dolari pentru gaze, pe când țările Uniunii Europene plătesc circa 400 milioane de dolari zilnic.

Deci, pe partea bancară și cea a exporturilor, Republica Moldova susține restricțiile față de Federația Rusă, singurul element important în relațiile economice moldo-ruse rămâne achizițiile de gaze naturale”, a subliniat șeful statului.

Inapoi la arhiva noutaților