Relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Republica Polonă au fost puse în discuție de Veaceslav Untila, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și Excelența Sa, Bartłomiej Zdaniuk, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, transmite CURENTUL.
„În cadrul întrevederii din 12 iulie curent, Președintele CCRM a informat despre cooperarea instituției supreme de audit (ISA) din țară cu instituția similară din Polonia, în cadrul organizațiilor internaționale de profil INTOSAI și EUROSAI. De asemenea, instituțiile supreme de audit conlucrează activ în cadrul forului de conducere al EUROSAI – Consiliul de Guvernare, în care ambele ISA au statut de membru”, a relatat Untila.
Un alt subiect de discuție a fost auditurile comune și cooperative efectuate de instituțiile supreme de audit din cadrul diferitor grupuri de lucru ale EUROSAI pe aspecte sensibile pentru țările-participante la misiunile de audit. În context, Veaceslav Untila a informat înaltul oaspete despre inițiativa CCRM de a efectua un audit de performanță privind starea ecologică a bazinului fluviului Nistru. Potrivit Președintelui CCRM, Curtea de Conturi consideră oportună abordarea tematicii auditului și de către alte ISA din Europa, pentru a formula constatări și recomandări comune privind soluționarea problemelor de mediu.
Președintele CCRM și Ambasadorul Poloniei au pus în discuție experiența Poloniei în acest sens, în contextul auditului internațional coordonat privind protecția de poluare a bazinului râului Bug, efectuat în anul 2006 de către instituțiile supreme de audit ale Republicii Belarus, Republicii Polonia și Ucrainei.
Cristina Pendea