Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Gudsi Dursun oglu Osmanov, la inițiativa diplomatului, informează CURENTUL.
„Am discutat mai multe subiecte legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale, dar am făcut și un schimb de opinii cu privire la pandemia care afectează întreaga lume.
Ambasadorul azer a menționat că urmărește cu atenție modul în care acționează autoritățile statului și apreciază măsurile întreprinse de conducerea de vârf a țării în lupta cu virusul de tip nou COVID-19.
În context, diplomatul azer mi-a comunicat că în aceste clipe de grea încercare diaspora azeră este alături de poporul moldovenesc și este dispusă să ofere sprijin conducerii țării noastre în realizarea proiectelor sociale, lansate de Președintele Republicii Moldova.
Am mulțumit părții azere pentru deschidere și solidaritate. Am subliniat că această criză cu care se confruntă întreg mapamondul va putea fi depășită doar prin eforturi comune”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine