Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, înainte de ceremonia de învestire în funcția, a susținut un discurs adresat cetățenilor, prin care i-a îndemnat să fie alături și să-l susțină în realizarea obiectivelor și scopurilor propuse, informează CURENTUL.
Igor Dodon a mulțumit pentru susținerea constată din partea cetățenilor.
„E victoria noastră a tuturor! Fac un angajament și promisiune: Nu vom ceda în lupta pentru dorințele noastre. Nu va fi simplu pentru că avem o majoritate parlamentară care gândește altfel, dar eu vă promit solemn că vom lupta pentru ceea ce ne dorim. Noi ne dorim un viitor mai bun pentru copii, regulă în țară, locuri de muncă, salarii mai bune și altele”, a declarat Președintele ales.
Oficialul a mai spus că toate lucrurile sus-menționate se vor reuși dacă poporul va fi unit. „Vom reuși acest lucru doar dacă vom fi împreună. Eu vă invit să fim împreună. Mă voi strădui să fiu un Președinte al tuturor. Haideți să coborîm de pe baricade, să lăsam declarațiile geopolitice și să fim împreună”, a spus el.
Igor Dodon a amintit că, în lupta ce urmează, împreună cu poporul s-a angajat pentru consolidarea și păstrării statalități, neutralității și identității moldovenești.
„Stimați prieteni, vă felicit cu această frumoasă victorie!”, a mai spus Dodon.
Cristina Gurez