[ X ]
Președintele Adunării Naționale a Ungariei: Republica Moldova trebuie să aibă o șansă clară și previzibilă de aderare la UE
21 Septembrie

Ungaria va continua să sprijine Republica Moldova pe calea integrării europene, considerând că țara noastră trebuie să aibă o șansă clară și previzibilă de aderare la Uniunea Europeană, dacă demonstrează capacități de dezvoltare. Declarația a fost făcută de Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér, aflat în vizită în Republica Moldova, la întrevederea cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, transmite CURENTUL.

”Vizita va oferi un nou impuls de intensificare a cooperării interparlamentare moldo-ungare. Există un parteneriat strategic de cooperare între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Națională a Ungariei, consfințit prin Acordul semnat în 2012, și relații intense la nivel de comisii parlamentare”, a declarat Andrian Candu.

La rândul său, László Kövér a reiterat sprijinul Ungariei pentru parcursul european al Republicii Moldova, apreciind progresele înregistrate de țara noastră, prin implementarea a circa 90% din măsurile și angajamentele prevăzute în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, semnată de Parlament și Guvern.

”Ungaria pledează pentru extinderea Uniunii Europene. UE trebuie să acorde șanse statelor care demonstrează dorință și capacități de dezvoltare, iar Republica Moldova trebuie să aibă o șansă clară și previzibilă de aderare la UE”, a menționat Speakerul maghiar.

László Kövér a anunțat că, până la sfârșitul anului, o delegație a Comisiei politică externă a Adunării Naționale a Ungariei va vizita Republica Moldova, pentru un transfer de bune practici parlamentarilor moldoveni în domeniul integrare europeană.

Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 20-22 septembrie 2016. Joi, 22 septembrie, Speakerul maghiar are planificată o vizită în UTA Găgăuzia.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților