[ X ]
Președintele a semnat mai multe legi cu caracter social
24 Decembrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, a semnat mai multe legi importante care au venit de la Parlament spre promulgare. Este vorba despre Legea Bugetului de Stat pentru anul 2020, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor, Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 și un bloc de legi care au drept scop protecția socială suplimentară a unor categorii a populației, ș.a., informează CURENTUL.

Potrivit șefului statului, aceste documente importante pentru țară au fost adoptate și promulgate în termen record, datorită conjugării eforturilor tuturor factorilor de decizie. Până la finele anului, aceste legi vor fi publicate în Monitorul Oficial.

„Le mulțumesc colegilor din Guvern și Parlament pentru responsabilitate, operativitate și colaborare productivă în procesul de elaborare a actelor normative cheie pentru dezvoltarea și asigurarea bunăstării țării noastre”, a subliniat oficialul.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților