Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a primit scrisorile de acreditare de la noul Ambasador agreat al Austriei în țara noastră, E.S. Stella Avallone, informează CURENTUL.
În cadrul dialogului, șeful statului a apreciat dinamica ascendentă a relaţiilor moldo-austriece. Președintele țării a menționat că pe parcursul anilor, Austria şi-a confirmat sprijinul pentru Republica Moldova în toate domeniile, iar ex-Ambasadorul Austriei în țară noastră, dna Christine Freilinger, a fost decorată în septembrie curent, cu distincția „Ordinul de Onoare”, în semn de profundă gratitudine pentru contribuția adusă la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie.
Totodată, Igor Dodon a exprimat mulțumire pentru asistența umanitară oferită de Austria la solicitarea țării noastre, în lupta cu pandemia.
Oficialii au fost unanimi în opinia că între țările noastre există un potențial nevalorificat de colaborare în toate domeniile. Șeful statului a optat pentru creșterea volumului comerțului bilateral, precum și pentru diversificarea cooperării economice. Deși Austria rămâne unul dintre principalii investitori străini în Republica Moldova, Președintele a exprimat interesul față de atragerea unor noi investiții austriece în țara noastră, în condițiile în care Moldova oferă foarte multe opțiuni.
Pe finalul discuției, Igor Dodon i-a urat noului Ambasador al Austriei în ţara noastră succes, asigurându-l de susţinere deplină și deschidere pentru dialog.
Cristina Gurez