Președintele interimar al Partidului „Pro Moldova”, Boris Foca participă astăzi, 31 martie, la Forumul de Afaceri și Investiții România-Turcia, care are loc la Istanbul, Turcia, la invitația colegilor din România, informează CURENTUL.
„Este foarte simplu să faci politică stând pe fotoliu și doar criticând că nu s-a făcut una sau alta… Ceea ce mi-am propus eu este ca, și prin prisma funcției pe care o am la Camera de Comerț și Industrie Moldova-China, să mă implic, împreună cu colegii din Partidul „Pro Moldova”, cu mai mult decât o simplă critică a anumitor factori. Aici, la Istanbul, toată conferința este formată din două părți. Pe de o parte este despre aspectul oficial al lucrurilor, unde se vorbește la nivel de guverne și intenții de a coopera cât mai mult, iar a doua parte este zona de business”, a declarat Boris Foca, în cadrul unui live pe Facebook.
El a spus că va fi cât mai mult focusat pe partea de business, în special în întâlnirile „business to business”, pentru a putea vedea companiile și ofertele lor din diferite segmente ale economiei, ca mai apoi să împărtășească experiența și cu companiile din RM.
„Să nu uităm că un alt subiect foarte important, care se discută, este acea parte a logisticii ce are un blocaj destul de mare. Inclusiv companiile din RM au foarte multe mărfuri blocate în Federația Rusă, care nu au o cale viabilă de a ajunge la destinatar. Mărfurile au fost plătite, nimeni nu și-a asumat acel risc că ar putea izbucni acel conflict și acum stau cu mărfurile blocate. Au apelat la noi, încercăm să găsim soluții alături de partenerii din România și poate cu unii colegi din Turcia și voi reveni cu detalii”, a menționat Foca.
Totodată, politicianul a precizat: „Am decis să nu fiu un președinte interimar care va sta doar în fotoliu și va veni doar cu critici, am decis să mă implic împreună cu echipa partidului ca să depășim și să prevenim în măsura posibilităților anumite lucruri”.
Cristina Jicol