Liderul Partidului Puterea Oamenilor, Ruslan Codreanu, felicită funcționarii Ministerului Educației și Cercetării cu inițiativa de a reforma sistemul de învățământ superior, informează CURENTUL.
Politicianul spune că producem mai mulți șomeri decât oameni bine pregătiți pentru economia țării.
„Cu unele excepții, universitățile noastre, în ultimii 20 de ani au pregătit tineri necalificați, iar investițiile statului în oamenii care vor să facă cercetare au fost atât de mizere, încât oamenii au preferat să plece la munci necalificate peste hotare decât să inoveze acasă. Așa și am ajuns toți cu studii superioare, dar fără economie, industrie, agricultură, cercetare și inovare.
Îmi doresc să vedem realizată măcar o reformă în Moldova. Nu de dragul donatorilor străini sau rapoartelor frumoase, dar de dragul oamenilor. Și le doresc succes tuturor celor care au pornit acest demers. Aici, sunt de partea instituțiilor de învățământ. Lor le aparține munca cea grea, chiar dacă laudele nu vor fi pentru ei”, spune Codreanu.
Politicianul a venit și cu unele recomandări pentru MEC:
„1. Mediul de afaceri și economia. Beneficiarul principal al învățământului superior trebuie să fie economia națională. De ce ministerul pornește o astfel de inițiativă fără să aibă parteneri mediul de afaceri, care trebuie să stea în capul mesei. Avem nevoie să pregătim specialiști pentru economie și în concordanță cu strategia de dezvoltare a țării.
2. Tehnologiile moderne. În lume deja se dezvoltă industrii întregi pe bază de blockchain, genome sequencing, bateriile electrice, inteligența artificială etc. Aceste tehnologii pot aduce valoare adăugată și să creeze ramuri ale economiei superprofitabile. Oare nu ar trebui la această etapă să ne mulăm pe noile tendințe, pentru ca să nu fie nevoie peste 7 ani să mai reformatăm o dată sistemul pentru a fi în pas cu timpul?
3. Timpul. Oare se va reuși în termen de câteva luni această reformă? Intenția de a reforma printr-un „blitzkrieg” de 3 luni îmi pare nereală pentru munca și efortul intelectual care trebuie depus pentru a pregăti un mecanism funcțional. Orice intenție bună eșuează din cauza implementării proaste.
Și un sfat general la sfârșit. Nici o reformă nu trebuie făcută pentru a economisi. Prea mult am optimizat și economisit pe educație, sănătate și cultură. La fiecare criză, de aici a început economisirea”, punctează Codreanu.