Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu ministra de Externe a Canadei, Mélanie Joly, care efectuează o vizită de lucru în țara noastră. În cadrul întrevederii, șefa statului și-a manifestat aprecierea pentru relația bilaterală tot mai strânsă.
Președinta Maia Sandu a mulțumit autorităților canadiene pentru susținerea țării noastre în procesul de modernizare, implementare a reformelor și consolidare a instituțiilor.
Totodată, Președinta Maia Sandu a remarcat eforturile continue ale autorităților canadiene în vederea creării unui front comun împotriva corupților care încearcă să destabilizeze situația din țara noastră. Interlocutoarele au abordat și subiectul securității în regiune, Canada oferind sprijin important Ucrainei. În context, Maia Sandu a accentuat că susținerea internațională pentru Ucraina trebuie să continue, aceasta este și garanția păcii în Republica Moldova și pe întregul continent.