Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut la Paris o întrevedere cu Yaël Braun-Pivet, Președinta Adunării Naționale a Republicii Franceze, și cu un grup de deputați ai forului legislativ francez. Discuția a vizat situația curentă din țara noastră și cooperarea bilaterală.
Șefa statului a menționat că, din cauza războiului Rusiei contra Ucrainei, țara noastră este încercată de mai multe crize, iar cel mai tare populația și economia resimt impactul crizei energetice. În context, Președinta a reiterat importanța sprijinului european și al țărilor membre ale UE pentru a rezista acestei crize și a nu permite ca ea să destabilizeze Republica Moldova.
Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru susținerea, de către membrii forului legislativ francez, a parcursului nostru european, în special în obținerea statutului de țară candidată la UE. La fel, lidera de la Chișinău a menționat că mizează pe sprijinul Franței în realizarea agendei de reforme a țării noastre și în recuperarea activelor furate de la stat. De asemenea, șefa statului și-a exprimat speranța în intensificarea cooperării interparlamentare, inclusiv că doamna Yaël Braun-Pivet și colegii ei vor efectua o vizită în Republica Moldova.
Șefa statului a mai subliniat importanța intensificării cooperării economice și a majorării investițiilor franceze în Moldova, pentru a putea dezvolta noi afaceri și a crea locuri de muncă. La fel, Președinta și-a exprimat speranța în ratificarea cât mai curând posibilă, de către Franța, a Acordului privind dubla impunere, care va fi în beneficiul cetățenilor ambelor state.