[ X ]
Premierul se află într-o vizită oficială la Bruxelles
29 Noiembrie

În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie curent, Premierul Natalia Gavrilița se află într-o vizită oficială la Bruxelles, transmite CURENTUL.

Pe 30 noiembrie, prim-ministrul Republicii Moldova se va întâlni cu premierii Ucrainei și Georgiei, Denis Șmihal și, respectiv, Irakli Garibașvili, în așa-numitul format „Trio asociat al prim-miniștrilor”. În cadrul evenimentului vor fi discutate oportunitățile de dezvoltare a relațiilor de parteneriat între state, promovarea dialogului cu UE și realizarea unor noi obiective pe parcursul european al țărilor.

Cei trei premieri se vor întâlni cu președintele Consiliului European, Charles Michel, ulterior vor avea o întrevedere comună cu președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, dar și o discuție cu președintele Parlamentului European, David M. Sassoli.

În urma întrevederilor Trio-ului asociat al prim-miniștrilor cu conducerea de vârf a Uniunii Europene, va fi organizată o conferință de presă, planificată pentru ora 16:40 (ora Bruxelles-ului).

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților