[ X ]
Premierul, la ședința Guvernului: Vin vremurile bune pentru funcționarii care lucrează și nu pentru cei care fură
9 August

„Este prima ședință de Guvern și să fie cu bun augur. Până la acest moment ați avut toți posibilitatea să faceți cunoștință cu ministerele și echipele cu care veți lucra”. Declarația aparține Premierului Natalia Gavrilița și a fost făcută în prima ședință de Guvern, informează CURENTUL.

„În primele luni de activitate, sarcina dumneavoastră este să fiți pe jumătate miniștri, pe jumătate procurori. Pe mine și pe cetățeni ne interesează care sunt schemele prin care au fost delapidate sume din ministerele voastre și din instituțiile subordonate. Vă rog foarte mult să verificați toate contractele de achiziții din ultima perioadă și să ne informați care au fost firmele abonate la achiziții, care achiziții vi se par dubioase – fie la etapa concursului, fie în ceea ce ține de prețul la serviciile prestate”, a spus Gavrilița în adresarea sa către miniștri.

La fel, Prim-ministrul a spus: „Mă interesează cine sunt oamenii din minister sau din domenii care au intermediat sau beneficiat de pe urma schemelor de delapidare. Avem nevoie de acest efort pentru a opri abuzurile și irosirea banilor publici, precum și pentru a transmite organelor abilitatea informații despre corupție și ilegalități”.

Într-un mesaj pentru funcționari, Gavrilița a declarat: „Vin vremurile bune pentru funcționarii care lucrează și nu pentru cei care fură. Vin oportunități mari de promovare în funcție pentru oameni cinstiți, oameni dedicați domeniului în care lucrează. Vor fi apreciați și promovați pentru eforturile oneste în beneficiul oamenilor”.

Premierul s-a adresat și miniștrilor: „Echipele dumneavoastră vor însemna succesul dumneavoastră ca ministru, succesul acestui guvern. Vorbiți cu angajații de reorganizarea ministerelor. Mesajul este simplu: cei care fură – dați afară, cei care lucrează – apreciați și promovați. Acest proces îl începem chiar de astăzi”.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților