[ X ]
Premierul, la Forumul industriei electronice din Moldova: Avansarea în parcursul european va asigura accesul la o piață de 500 de milioane de consumatori
13 Mai

Tendințele și oportunitățile din sectorul electronic din Republica Moldova au fost discutate la „Moldova Electronics Forum”, care a reunit companii din industrie, reprezentanți ai autorităților, mediului academic, precum și investitori.

Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că sectorul de electronice din Republica Moldova este în continuă creștere și devine parte a industriei electronice regionale, iar avansarea în parcursul european va asigura accesul la o piață de aproximativ 500 de milioane de consumatori.

„Avem diferite instrumente de stimulare a creșterii în toate domeniile, inclusiv în industria electronică. Am extins activitățile în Moldova IT Park, astfel încât cercetarea și dezvoltarea în domeniul industriei electronice poate fi făcută în acest mediu. Parcurile industriale, la fel, sunt o oportunitate pentru dezvoltare”, a spus șeful Executivului.

Premierul Dorin Recean a remarcat că sistemul educațional s-a adaptat rapid pentru a răspunde necesităților industriei electronice și produce specialiști calificați. De asemenea, a fost apreciată contribuția partenerilor externi, care ajută Republica Moldova să se integreze în circuitul global al industriei electronice. „Am încrederea că împreună putem explora toate oportunitățile din acest domeniu”, a menționat prim-ministrul.

Forumul este organizat de Asociația Companiilor din Industria Electronică din Moldova (ACEM). Aceasta este a 4-a ediție a evenimentului, la care au fost discutate transformările actuale ale companiilor din domeniu și formarea personalului calificat, au fost prezentate soluții inovatoare dezvoltate de companiile moldovenești și promovate investițiile în sectorul electronic.

 

Inapoi la arhiva noutaților