Premierul Ion Chicu, în urma tradiționalei ședințe de lucru cu șeful statului, Igor Dodon, și Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a comunicat despre unele acțiuni care vor avea loc în săptămâna curentă, informează CURENTUL.
Astfel, astăzi, la ora 17.00, va fi convocată ședința Guvernului pentru a examina proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2021 și 3 proiecte ale bugetelor anuale.
La fel, potrivit lui Chicu, săptămâna aceasta vor fi activate mai multe locuri pentru bolnavii cu COVID-19 în instituțiile medicale .
„La această etapă suntem foarte presați de situația din sistemul medical. Locuri în spitale practic nu sunt. Săptămâna aceasta vor fi activate alte câteva zeci de locuri în câteva instituții medicale. Din păcate, este o limită la extinderea locurilor, și limita este lipsa personalului medical”, a spus Chicu.
„Aceste măsuri nu sunt invenții doar ale lui Chicu sau Comisiei, sunt măsuri care sunt aplicate acum peste tot în Europa. De aceea, noi trebuie să mergem cu ele”, a conchis Prim-ministrul.
Mihaela Conovali