[ X ]
Premierul în discuție cu Comisarul european pentru vecinătate și extindere: „Guvernul construiește o Moldovă Europeană. Susținerea partenerilor ne face mai încrezători în această cale”
11 Iulie

Progresele înregistrate de Republica Moldova de la decizia istorică a Consiliului European de lansare a negocierilor de aderare, dar și pașii pe care țara noastră îi va întreprinde în următoarea perioadă au fost discutați la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu Comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi.

Șeful Executivului a apreciat suportul substanțial și implicarea activă a Comisiei Europene în modernizarea țării noastre și realizarea agendei de integrare europeană. Potrivit premierului, autoritățile de la Chișinău rămân angajate în construirea unui stat prosper, care va deveni un viitor membru al Uniunii Europene, iar vizita comisarului european este o confirmare a sprijinului UE în acest parcurs.

În cadrul conferinței de presă, prim-ministrul a subliniat că Uniunea Europeană va debursa Republicii Moldova 100 de milioane de euro – 35 de milioane de euro vor ajunge în țara noastră sub formă de sprijin financiar, iar 72,5 milioane de euro vor fi destinate asistenței macrofinanciare.

„Guvernul construiește o Moldovă Europeană, iar susținerea partenerilor noștri ne face mai încrezători în această cale. Ajutorul financiar despre care vorbim astăzi este parte a pachetului de asistență anunțat de UE în toamna anului 2022. Acum, Comisia Europeană va transfera a doua tranșă din acest suport, care confirmă că Republica Moldova își respectă angajamentele asumate față de cetățeni. Aceste fonduri vor fi alocate pentru diverse sectoare: economie, educație, sănătate și infrastructură – totul pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor”, a spus premierul.

La rândul său, comisarul european a evidențiat efortul autorităților de la Chișinău, menționând că pașii următori vizează alinierea legislației naționale la cea europeană. De asemenea, Olivér Várhelyi s-a referit la investițiile UE în sporirea rezilienței economice, dezvoltarea întreprinderilor și crearea a noi locuri de muncă. „Uniunea Europeană va rămâne și în continuare alături de Republica Moldova și este pregătită să vă primească în marea familie a statelor membre”, a declarat comisarul Várhelyi.

Oficialii au vizitat expoziția „Trenul durerii” din Piața Marii Adunări Naționale, lansată în contextul marcării a 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări staliniste, din 5-6 iulie 1949. „Este istoria țării noastre pe care nu trebuie să o uităm și pe care avem datoria să o transmitem generațiilor viitoare, pentru a ne asigura că astfel de tragedii nu se vor repeta niciodată”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.

Inapoi la arhiva noutaților