Premierul Pavel Filip a participat la ceremonia militar-protocolară de arborare a Drapelului de Stat, cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, marcată, anual, la 27 aprilie, informează CURENTUL.
Pavel Filip a declarat că astăzi, Drapelul de Stat veghează asupra țării de pe toate instituțiile de stat, Ambasade, școli și altele.
„Arborarea tricolorului pe clădirea Parlamentului, la 27 aprilie 1990, în locul celui sovietic a însemnat pentru noi atunci curaj și libertate. Mai ales că, acest moment a venit după ce mii de oameni au cerut, înfășurați în tricolor, limba română. Drapelul ne face să ne amintim cu plecăciune de cei ce au luptat și chiar și-au dat viața pentru apărarea patriei. De faptele glorioase ale predecesorilor noștri, de drumul greu spre independență, sub flamura drapelului de stat, am adoptat cele mai importante decizii istorice ale devenirii statului nostru. Am votat și apărat independența, am decis aderarea la organizații internaționale, am semnat Acordul de Asociere cu UE, am stabilit relații de prietenie și colaborare cu peste 100 de state ale lumii. Ziua Drapelului de Stat este un moment la care ne gândim la unitate. Pentru că, indiferent de orientarea politică pe care o avem, în fața drapelului suntem cu toții egali. Drapelul ne face pe toți să ne închinăm cu respect în fața acestuia pentru trecut, prezent și viitor”, a precizat Filip.
De menționat că, tot astăzi, cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al RM, la inițiativa Președintelui Parlamentului, fiecare vizitator venit la Parlament va fi felicitat, primind un mesaj ilustrat, însoțit de o panglică de tricolor din partea lui Andrian Candu. De asemenea, Parlamentul găzduiește o expoziție inedită de drapele istorice.
Andriana Cheptine