România va sprijini ferm parcursul european al Republicii Moldova și agenda de reforme, implementată pentru dezvoltarea țării. Angajamentul pentru continuarea proiectelor comune și consolidarea cooperării în contextul provocărilor actuale a fost reconfirmat, astăzi, la întrevederea premierului Dorin Recean cu președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean.
Șeful Executivului a menționat că România rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova, subliniind susținerea continuă care a amplificat mereu eforturile Guvernului de la Chișinău în diverse domenii.
Oficialii au vorbit despre proiectele strategice, cum ar fi dezvoltarea capacității de interconectare a rețelelor electrice, fluidizarea traficului transfrontalier, construcția a patru poduri rutiere peste Prut, precum și a podului Ungheni-Ungheni. De asemenea, părțile s-au referit la importanța asigurării securității cibernetice, cooperarea comercial-economică și atragerea unor noi investiții în Republica Moldova.